Home DESPRE NOI ECHIPA EXPERTIZA PORTOFOLIU CONTACT NEWS SERVICIILE NOASTRE

Stiri

Out-of-the-box

Aventura Road trip to Bauma 2016 – by Masini si Utilaje pentru Construcții


Anul acesta, la Bauma, au participat patru membri ai echipei Masini si Utilaje pentru Constructii. Ca si la editia din 2013 a evenimentului, Dacia ne-a fost pus la dispozitie un automobil pentru deplasare - în acest caz, versiunea Stepway a modelului Dokker. Ne-au fost alaturi în acest proiect Goodyear, CTE Trailers, Schmitz Cargobull, Gruppo Damidio, HYDAC, Gradinariu Import Export, Gradinariu Utilaje si Cyclon Lubricants.

Pe lângă versiunile (să le spunem) ”clasice”, Dokker poate fi achiziționat și într-una ”Stepway”, care ridică sensibil nivelul de atractivitate, cochetând cu ideea unui crossover și îndepărtându-se astfel de aspectul utilitar al modelului de bază. Pe lângă ornamentele de la baza caroseriei, stiliștii Dacia au mai adăugat câteva tușe specifice, cum ar fi oglinzile retrovizoare exterioare cu aspect ”dark metal”, jantele din aluminiu, de 16 inci, precum și unele detalii specifice la interior.

Astfel configurat a fost și exemplarul care ne-a stat la dispoziție timp de o săptămână, pentru road trip-ul nostru. Spre deosebire de modelul testat de noi toamna trecută, acesta a fost și în culoarea de lansare ”Bleu Azurite”, pe care multă lume tinde s-o considere cea mai inspirată din gamă.

Am pornit la drum sâmbăta, 9 aprilie, în jurul orei 6 dimineața. Până la granița Ungariei cu Austria, unde ne-am propus să înoptăm prima noapte, ne aștepta un drum de fix 1000 km (din centrul Bucureștiului). Înarmați cu răbdare și cafea, am parcurs neașteptat de pozitiv sutele de km de drumuri naționale, întrerupte încă prea sporadic de porțiuni de autostradă, care ne despărțeau de graniță. Din fericire, la drum lung, spațiul foarte mare pentru pasageri nu poate fi decât un avantaj, căci nu riști nici o secundă să rămâi amorțit într-o singură poziție, în comparație cu un model de clasă inferioară - asta cel puțin în cazul pasagerilor. Șoferul are însă și el avantajele sale, cel mai important la un drum lung fiind opțiunea pentru cruise control, pe care Dacia l-a introdus în ofertă relativ recent și care, în echiparea Stepway, este oferit standard. Am apreciat și poziția înaltă la șofat, care oferă o perspectivă bună asupra traficului, chiar dacă reglajele volanului nu sunt foarte vaste, neexistând reglaj în profunzime al acestuia.

Fără a uita de segmentul din care face parte Dokker, putem lăuda și răspunsul motorului diesel de 1,5 litri și 90 CP care, în ciuda încărcăturii mașinii (patru persoane plus bagaje), a reușit de fiecare dată să găsească resurse în orice situație, ajutat și de alegerea treptelor potrivite de transmisie. Inclusiv în regim de autostradă, automobilul nu are nici un fel de dificultate în a menține regimuri înalte de viteză, însă cu creșterea vitezei trebuie să crească și volumul vocilor pasagerilor, în special în conversațiile între cei din față și cei din spate, căci aerodinamica plătește tribut înălțimii mari a caroseriei, iar zgomotele la vânt sunt ridicate.

Prima zi a fost și cea mai ”dificilă” din toată excursia, încheindu-se destul de târziu, în jurul orei 21. Știind că ne așteaptă trei zile pline la Bauma, am decis să nu ”încărcăm” foarte tare ziua de duminica, păstrând doar o porțiune de drum de circa 450 de km, tradusă, pe autostrăzile europene, în circa 4 ore și jumătate. Însă, cum niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, la intrarea în Germania poliția instalase un filtru care verifica automobilele selectiv, ceea ce ne-a mai întârziat circa o oră. Totuși, cu un ritm mult mai alert decât în România, pe după-masă am ajuns și în locul care avea să ne devină ”bază” în următoarele patru nopți: Reit im Winkl.

Conform presei locale, primul turist în Reit im Winkl a fost regele Maximilian al II-lea al Bavariei în anul 1858. Astăzi însă, stațiunea este apreciată de turiștii din lumea întreagă (cam 90.000 anual, conform Wikipedia), care umpleau pensiunile, restaurantele și împrejurimile. Din fericire pentru noi, nu și la începutul lunii aprilie, când este prea cald pentru a practica vreun sport de iarnă și prea frig pentru lungi drumeții montane.

Stațiunea este situată la circa 110 km de locul unde se desfășoară Bauma, iar în Germania această distanță nu e o problemă, nu puțini fiind cei care o parcurg zilnic, spre birou/ casă. Ba mai mult, sunt două opțiuni de ieșire în autostradă spre Munchen, una prin Austria, alta fără a părăsi Germania, însă în ambele cazuri începând cu un superb drum virajat,de circa 20 km, prin Alpi. Ținând cont de frumusețea drumului în ambele cazuri, noi am decis să o luăm dimineața prin Austria, iar seara pe alternativa ”locală”. Iar virajele strânse ne-au dat șansa de a pune la încercare și suspensia mașinii noastre.

Spre deosebire de conversia omonimă pe baza lui Sandero, Dokker Stepway nu are garda la sol înălțată, neinfluențând astfel stabilitatea în raport cu celelalte versiuni. Desigur nu vorbim de mașină cu comportament dinamic, dar cineva care are grijă să nu facă manevre prea bruște poate aborda cu viteze destul de ridicate virajele. Iar dacă se exagerează, sistemul de control al stabilității este oferit standard, fiind mereu pregătit să intervină.

Ieșirea pe autostradă s-a făcut de fiecare dată parcă prea repede, iar restul de km până în apropierea Münchenului se parcurg rapid. Problema e că, în perioada Bauma, oriunde te-ai caza în afara orașului, accesul către locația evenimentului este mult îngreunat de nenumăratele automobile care au aceeași destinație. Marți, spre exemplu, în cea mai aglomerată zi, am petrecut în mașină, la dus, aproape trei ore, din care doar una pe drumul efectiv, iar restul în ambuteiajul care începea cu circa zece km înainte de destinație.

Timp suficient pentru a face planuri pentru ziua în curs, a aprecia sistemul opțional de infotainment Media Nav, sau a încerca diverse jocuri mai mult sau mai puțin stupide, menite a stârni hohote de râs și a crea amintiri frumoase. Deși Bauma este un eveniment atât de mare încât trei zile nu sunt insuficiente pentru a-l acoperi integral, satisfacția pe care ți-o oferă densitatea de echipamente pe care le descoperi, precum și toate contactele stabilite, sunt capabile de a te încărca de energie, în ciuda oboselii fizice pe care inevitabil o simți.

Tocmai de aceea, joi dimineață am părăsit Reit im Winkl cu o urmă de regret, pe care nici măcar o oprire de câteva ore la outlet-ul din Parndorf (Austria) nu a reușit să o înlăture complet. O ultimă noapte, la Iași, este motivul perfect pentru a rememora toate ”highlight-urile” expediției noastre, pe perioada căreia Dokker Stepway ne-a fost un prieten atât de bun, încât tot ce mai lipsea era să-i dăm și un nume.